• tulburări de voce (afonia, disfonia, fonastenia)
  • tulburări ale limbajului citit-scris (sindromul dislexo-disgrafic)
  • tulburări polimorfe (afazia, alalia)
  • tulburări de dezvoltare a limbajului (mutismul, sindromul de nedezvoltare a vorbirii)
  • alte tulburãri de limbaj care influenţeazã negativ adaptarea şcolarã şi socialã
  • Ca urmare a acestor tulburări de limbaj, copiii se retrag, se închid în sine şi se izolează, deoarece vorbirea lor defectuoasă îi dezavantajează.

    Ei pot fi ajutaţi!!! 
    Pentru aceasta, consultaţi un logoped!!!

    Ce face logopedul?

    • depistează şi identifică tulburările de limbaj
    • corectează tulburările de limbaj în vederea diminuării riscului de eşec şcolar
    • elaborează şi aplică programele de recuperare şi terapie logopedică în funcţie de diagnostic
    • aplică terapia logopedică prin intermediul unui program diferenţiat, necesar fiecărui copil în parte

    Toate activităţile de corectare a vorbirii trebuie să se desfăşoare sub forma jocului!
    Toate activităţile de corectare a vorbirii trebuie să fie continuate de părinţi acasă, sub îndrumarea specialiştilor.

    Părinţii au un rol important în educarea şi creşterea copiilor. Copiii cu tulburări de limbaj (în funcţie de gradul de afectare) au nevoie de o atenţie permanentă din partea părinţilor. Este foarte important ca părintele să fie conştient de faptul că nu trebuie să fie numai alături de copilul său, ci împreună cu el, pe tot parcursul dezvoltării sale.

    • În sprijinirea părinţilor, în procesul de corectare a tulburărilor de vorbire ale copilului, trebuie să fie avute în vedere următoarele aspecte:
    • Stimularea implicării părinţilor în activităţile de corectare a limbajului copilului;
    • Manifestarea empatiei şi a respectului reciproc între părinţi şi logoped (comunicare directă, sinceră, dialog deschis);
    • Colaborarea şi comunicarea eficientă între părinţi şi dintre părinţi şi logoped;
    • Explicaţie completă privind diferitele caracteristici ale tulburării de vorbire a copilului (accesul părinţilor la toate aspectele legate de diagnosticul copilului, activităţi de  oferire a informaţiilor);
    • Asigurarea oferită părinţilor în păstrarea confidenţialităţii informaţiilor;
    • Utilizarea de programe de intervenţie şi de sprijin care implică familia (realizate în funcţie de diagnosticul copilului);
    • Formarea unei echipe multidisciplinare (părinţi, logoped, psiholog, consilier educaţional, medic O.R.L.-ist, audiolog, etc.)care are rolulde a  întâmpina nevoile copilului;
    • Participarea părinţilor la activităţile de la grup/clasă, pentru a vedea efectiv ce se întâmplă acolo şi pentru a-şi ajuta copilul (implicarea părinţilor în aceste activităţi au ca scop socializarea, crearea unei atmosfere relaxante, consilierea în   îndrumarea comportamentului copilului);
    • Crearea unor grupuri de suport pentru toţi părinţii copiilor cu tulburări de vorbire (aici ei pot să devină sprijin şi resursă pentru alţi părinţi, le oferă şansa de a-şi comunica informaţii, de a oferi şi a primi un suport emoţional).